30 sept. 2010

Shobby implicat într-un grav accident rutier

Shobby sub numele său adevărat Mădălin Drăgan, membru al trupei Codu Penal a fost implicat, astăzi, într-un accident de circulaţie produs în Ploieşti. În urma accidentului, o femeie însărcinată a decedat, iar poliţiştii au stabilit că artistul avea o alcoolemie de 0,99 la mie:

Accidentul s-a produs în jurul orei 8:00 pe podul care face legătura între Gara de sud din Ploieşti şi ieşirea către Bucureşti, anunţă Mediafax.

O şoferiţă însărcinată în şase luni, aflată la volanul unei maşini Dacia, nu a oprit la stop în momentul în care a încercat să intre pe pod. Drăgan, aflat la volanul unui Renault înmatriculat în Bulgaria, se îndrepta spre Bucureşti când maşina femeii a intrat pe banda sa de mers. Cântăreţul nu mai putut evita impactul. În urma coliziunii dintre cele două maşini femeia a fost grav rănită. Ea a fost preluată de o ambulanţă, dar la scurt timp a murit la spital.

Potrivit unor martori, Shobby ar fi încercat să fugă de la locul accidentului, fiind oprit de un jandarm.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Radu Dan, a declarat că Mădălin Drăgan avea o alcoolemie de 0,99 la mie în aerul expirat.

La ora difuzării acestei ştiri, cântăreţul se află la Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti, unde i se recoltează probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, a mai afirmat reprezentantul Poliţiei Prahova.

via Jurnalul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu